Radiografia pietei de comert electronic

Primele semnale ale comertului electronic romanesc au fost date in anul 2000, cand compania netBrdige Investments a lansat portalul OKazii.ro, care permitea consumatorilor finali contactul in mediul virtual, licitarea online pentru produsul ales si finalizarea tranzactiei in lumea reala. Momentul era, insa, extrem de dificil atat din punct de vedere al numarului mic de conexiuni la Internet, cat mai ales din punct de vedere al lipsei totale de incredere a utilizatorilor in participarea la o tranzactie desfasurata online.

3 ani mai tarziu, comertul electronic intra intr-o noua etapa in urma implementarii standardului 3D Secure, cel mai inalt sistem de securitate al tranzactionarii prin Internet. Romania a fost singura tara din regiunea CEMEA si printre putinele din Europa, care a facut pionierat sub noul standard promovat de organizatiile internationale emitente de carduri, Visa si MasterCard. In ultimul trimestru al anului 2003, RomCard a configurat primele banci in 3D Secure atat pe activitatea de emitere, cat si de acceptare (BCR, Raiffeisen Bank, Banca Tiriac) si Alpha Bank pe emitere sub sigla Visa. In prezent, numarul bancilor care au implementat 3D Secure a ajuns la 8 prin aderarea Romexterra si CEC (emitere) si a BRD-GSG (emitere si acceptare), aflandu-se in curs de configurare si Banca Transilvania (emitere si acceptare). Potrivit RomCard, anul 2007 va mai aduce cel putin o banca in sistemul 3D Secure.

In ultimele zile ale lunii februarie 2004 s-au inregistrat primele tranzactii online cu cardul, pentru multi acesta reprezentand startul propriu-zis al comertului electronic romanesc. Inceputul a fost timid si in primele 7 luni de e-commerce securizat s-au realizat doar 3.106 tranzactii, in timp ce ultimul trimestru al anului a adus un volum semnificativ: 16.304 tranzactii in valoare de aproape 3 milioane USD. 2004 se incheia cu un total de 19.410 tranzactii efectuate in magazinele virtuale configurate 3D Secure de catre RomCard si cu un bilant de aproximativ 3,5 milioane USD generate de plata online cu cardul.

Valoarea tranzactiilor efectuate in ultimul trimestru al anului 2004 (sursa RomCard)

Statisticile RomCard nu surprind, insa, tranzactiile efectuate de posesorii de card romani in magazinele virtuale din strainatate, nici tranzactiile efectuate cu carduri non-3D Secure sau cu carduri emise sub alte sigle decat Visa si MasterCard (American Express, JCB, Diners Club). {i, poate cel mai important aspect, raportarile RomCard ne ofera doar o imagine asupra comertului electronic cu plata prin card, celelalte modalitati de plata precum cash on delivery nefiind contorizate de nimeni, chiar daca reprezinta, de fapt, aproximativ 95% din valoarea pietei.

In schimb, raportul pentru 2004 facut public de Visa International, arata ca detinatorii de carduri Visa din Romania au cheltuit mai mult in magazinele virtuale din strainatate decat in cele romanesti. Din suma totala de 4,6 milioane USD tranzactionata online de posesorii de carduri Visa din Romania, aproximativ 80% au reprezentat cheltuieli in magazinele online din afara tarii. De cel mai mare succes s-au bucurat magazinele virtuale din SUA unde detinatorii romani de carduri Visa au cheltuit aproape jumatate (43%) din valoarea totala a tranzactiilor electronice. Alte magazine virtuale din care romanii au facut cumparaturi importante, au fost cele din Italia (16% din suma totala a cheltuielilor) si din Marea Britanie (15%).

Nu acelasi lucru se poate spune despre detinatorii de carduri Visa din strainatate care au fost mai putin atrasi de produsele si serviciile oferite de magazinele virtuale romanesti, efectuand cumparaturi de doar 1,17 milioane USD comparativ cu 3,68 milioane USD, cat au cheltuit romanii. Faptul demonstreaza ca posesorii romani de card nu sunt reticenti in a-l folosi pentru a cumpara de pe Internet, diferenta facand-o doar varietatea ofertei de produse si servicii care, in cazul magazinelor virtuale autohtone, este mai mica si i-a determinat pe straini sa cheltuiasca mai putin.

Daca bilantul RomCard pentru anul 2004 a fost de aproximativ 3,5 milioane USD cheltuite cu cardul atat de straini, cat si de romani pe magazinele virtuale romanesti, 2005 s-a incheiat cu 44.353.145 USD. O valoare impresionanta generata, insa, in proportie de 90% de tranzactionarea cross border, adica de cumparaturi online cu carduri emise in strainatate pe magazine virtuale straine, dar care erau procesate prin bancile romanesti. Numai pentru luna iulie a anului trecut, RomCard a raportat 53.000 de tranzactii in valoare de aproximativ 9,5 milioane USD, statistica ce extaziase piata. Dar, la scurt timp, organizatiile internationale emitente de carduri, Visa si MasterCard, au hotarat restrictionarea activitatii de cross-border, motivand decizia prin numarul mare de plangeri (charge back-uri) si de fraude inregistrat.

Astfel, ultimul trimestru al anului 2005 aducea comertul electronic romanesc la valori similare cu cele de la finalul lui 2004, adica mici. Evident, profiturile bancilor de cateva sute de mii de dolari inregistrate pana in acel moment, s-au transformat in sume infime care le-au determinat sa nu mai acorde aceeasi atentie activitatii de e-commerce. Sfarsitul lui 2005 arata pesimist pentru tranzactionarea pe Internet cu cardul dar, cel putin, indica valoarea reala a comertului electronic pur romanesc.

Anul 2006 a inceput din nou timid, cu doar 2.812 tranzactii inregistrate in luna ianuarie dar, surprinzator si imbucurator in acelasi timp, numarul acestora a crescut constant cu o medie de 15% pe luna, depasind in octombrie pragul de 12.500 de tranzactii efectuate pe magazinele virtuale romanesti, configurate 3D Secure.

Conform cifrelor si declaratiilor RomCard, in anul 2006 peste 65% din tranzactii au fost generate de posesorii de card romani in magazinele virtuale autohtone. Restul de 35% inseamna tranzactii efectuate de detinatorii unui card strain, emis fie in Euro, fie in USD, care au cumparat din magazinele online romanesti.
Chiar daca romanii au generat cele mai multe tranzactii, valoarea medie a unei tranzactii cu un card emis in moneda locala a fost mai mica decat valoarea medie a tranzactiilor efectuate cu carduri emise in valuta (USD, respectiv Euro). Astfel, romanii au cheltuit, in medie, 160 RON per tranzactie, in timp ce detinatorii de card din strainatate au cheltuit 180 USD, respectiv 210 Euro – potrivit cifrelor furnizate de RomCard.
Sumele mai mici cheltuite de romani reprezinta, in opinia oficialilor RomCard, plata facturilor catre operatorii de telefonie mobila care, de obicei, nu depasesc 150 RON, dar care au o pondere de aproximativ 30% din totalul tranzactiilor. Pe langa acestea, alte domenii care genereaza volume mari de bani in comertul electronic sunt, pe rand: turismul (rezervarile online de bilete de avion si pentru serviciile de cazare), produsele IT&C, electronicele si electrocasnicele, cartea si filmul.

Cu doar doua luni inainte de finele anului in curs, comertul electronic romanesc 3D Secure a generat un total de 68.665 de tranzactii in valoare de aproape 7,5 milioane USD, bilantul final pentru 2006 fiind estimat de catre RomCard la 8-8,5 milioane USD. Adica de aproape 6 ori mai putin decat in 2005, cand s-au inregistrat peste 44 de milioane USD. Imbucurator este, insa, faptul ca e-commerce-ul pur romanesc a crescut fata de anul trecut: daca in 2005 magazinele virtuale romanesti au generat doar 10% din numarul si valoarea tranzactiilor totale, adica 4,4 milioane USD, in 2006 aceasta valoare tinde sa se dubleze catre un volum final de peste 8 milioane USD.

Explicatia este data, in primul rand, de cresterea numarului de magazine virtuale de la aproximativ 450 la sfarsitul anului 2005, la 650 in prezent – conform studiilor efectuate de Claudiu Gamulescu, Underclick.ro. Din cele 650 de magazine care inregistreaza profituri (mai mici sau mai mari), doar putin peste 200 sunt configurate 3D Secure de catre RomCard, iar din acestea, numai 100 genereaza volum in tranzactionarea online cu cardul. Chiar daca numarul magazinelor a mai crescut, ele sunt inca putine pentru o piata care numara peste 6 milioane de utilizatori Internet (potrivit statisticilor netBridge Investments) si peste 8 milioane de carduri bancare in circulatie (conform rapoartelor Visa si MasterCard).

In plus, imensa majoritate a magazinelor virtuale romanesti nu stiu sa faca business: nu au inteles cat de importanta este comunicarea cu clientul mai ales in mediul virtual care, prin definitie, confera reticenta utilizatorilor; nu au inteles cat de importanta este promovarea (nu prin SPAM) si construirea unui brand-name; site-urile nu respecta elementele care confera succes unei afaceri online; au probleme la nivel de descriere a produselor (specificatii gresite sau prea putine, specificatii in limba engleza); produsele de pe site nu se regasesc in stocurile reale; termenii de livrare sunt inca mari; nu prezinta pe site elementele de identificare ale firmei care se afla in spatele acestuia si datele de contact, fapt care sporeste neincrederea utilizatorilor in comertul electronic.
Marea problema a magazinelor virtuale romanesti sta in faptul ca nu au inteles ca o afacere online nu difera foarte mult de o afacere in lumea reala. Iar neintelegerea este generata de lipsa unei promovari adecvate – care nu se face prin articole-bomba din publicatiile de mare tiraj de tipul „Cu doar 5.000 de Euro, lansezi un magazin virtual si ai profit in mai putin de un an!”.

Magazinele virtuale romanesti, bancile romanesti si piata de comert electronic pierd un potential de business urias. Iata de ce: Estimarea RomCard pentru sfarsitul anului 2006 este de 8,5 milioane USD generate de plata online cu cardul (atat Visa, cat si MasterCard) in magazinele virtuale romanesti configurate 3D Secure, tranzactiile fiind initiate atat de detinatorii de card din Romania, cat si de detinatorii de card din strainatate. Tot potrivit RomCard, detinatorii de carduri Visa genereaza 56% din totalul tranzactiilor, restul de 44% reprezentand cheltuieli efectuate cu carduri emise sub sigla MasterCard. Acestea fiind premisele, inseamna ca din cele 8,5 milioane USD estimate ca bilant al anului curent, 4.760.000 USD reprezinta cheltuieli cu carduri Visa in magazinele virtuale romanesti configurate 3D Secure, efectuate de posesorii de card romani si de posesorii de card din strainatate.
Pe de alta parte, statisticile Visa arata ca in primul trimestru al anului, posesorii de carduri Visa au cheltuit aproape 8 milioane USD atat in magazinele virtuale romanesti, cat si in cele din strainatate. Generandu-se 8 milioane USD in primul trimestru, putem estima, de dragul cifrelor, suma de 32 de milioane USD la sfarsitul anului. Diferenta dintre cele 32 de milioane USD cheltuite de romani pe carduri Visa (atat in tara, cat si in strainatate) si cele 4.760.000 USD cheltuite doar in magazinele virtuale romanesti, reprezinta banii pe care detinatorii romani de carduri Visa ii cheltuie in magazinele virtuale straine si in magazinele virtuale romanesti neconfigurate 3D Secure, care lucreaza printr-un procesator extern cum ar fi 2chekout, moneybookers etc.
Potrivit RomCard, numarul magazinelor virtuale romanesti care accepta plata online, dar o proceseaza printr-un procesator extern in sistemul SSL, este de aproximativ 100. Adica exact cat numarul magazinelor romanesti care genereaza volum sub 3D Secure. Putem considera, deci, ca proportiile se pastreaza si putem estima ca detinatorii de carduri Visa mai cheltuie inca 4.760.000 USD si in magazinele virtuale romanesti neconfigurate 3D Secure.

Concluzie: per total, detinatorii romani de card Visa cheltuie 9.520.000 USD in magazinele romanesti (3D Secure si non-3D Secure), restul pana la 32 de milioane USD (adica 22.480.000 USD) insemnand cheltuieli in magazinele virtuale din strainatate. Cu alte cuvinte, o pierdere uriasa pentru magazinele virtuale si pentru bancile romanesti, mai ales in conditiile in care, iata, posesorii romani de carduri nu sunt reticenti in a-l folosi pentru a tranzactiona pe Internet. Estimarile de mai sus nu sunt cu titlu de adevar absolut, dar chiar daca ar aparea o diferenta de 2-3 milioane USD, cert este ca romanii cheltuie mai mult in strainatate decat in tara.

Largirea gamei de produse oferite de magazinele virtuale si dezvoltarea turismului romanesc, ar putea aduce beneficii comertului electronic (multe din cheltuielile romanilor in magazinele virtuale din strainatate fiind pentru servicii de cazare si carti) si economiei nationale, generandu-se volume mari de bani. Mai ales in conditiile in care tot mai multi detinatori de carduri devin interesati de tranzactionarea online. De pilda, daca la sfarsitul anului trecut in piata existau 1.940 de carduri activate in sistemul 3D Secure, in prezent numarul acestora se apropie de 4.000, fapt care demonstreaza cresterea increderii si a interesului posesorilor de card pentru activitatea de comert electronic.

Un pas de succes pentru incurajarea comertului electronic romanesc ar fi lansarea proiectului Ghiseul de Plati, amanat deja de aproape 1 an. In opinia lui Marin Mitroi, directorul RomCard, intarzierea lansarii se datoreaza unor vicii de abordare, in sensul ca au fost omise entitatile importante din flux, respectiv bancile si RomCard, ca posesor de structura si platforma a tranzactionarii. In opinia oficialului RomCard, solutia este simpla: Ghiseul Virtual poate porni ca un portal comun care sa promoveze serviciile oferite de toate primariile din Romania pentru plata amenzilor de circulatie, de pilda. Fiecare primarie este o entitate similara unui comerciant care incheie un contract cu o banca pentru procesarea tranzactiilor online. Detinatorul de card care vrea sa plateasca o amenda de circulatie de pe raza primariei Constanta, de exemplu, acceseaza ghiseul.ro, iar prin intermediul acestui portal ajunge pe site-ul Primariei Constanta in sectiunea de plata online a amenzilor, unde finalizeaza tranzactia. Primaria nu trebuie decat sa confirme plata catre Politia Rutiera, iar banca procesatoare a site-ului primariei va vira banii decontati de pe cardul posesorului in contul Trezoreriei. O solutie simpla, viabila, care ar putea fi extinsa la nivelul tuturor taxelor si impozitelor si care ar putea fi lansata in doar cateva zile.

O alta varianta pentru dezvoltarea comertului electronic ar putea fi acceptarea platilor online cu cardul pe site-urile de licitatii publice. Numai daca ne gandim la achizitionarea prin Internet a caietelor de sarcini, solutia este extrem de usor de pus in practica si are efecte benefice atat asupra pietei, cat si asupra consumatorului final (in cazul acesta, participantului la licitatie) care intra in posesia documentelor solicitate repede si comod.

De asemenea, Guvernul ar mai putea sprijini dezvoltarea pietei de comert electronic, prin sustinerea unor campanii de promovare pro-industrie. Solutia a fost propusa in cadrul mesei rotunde „Industria online fata in fata cu autoritatile”, organizata de LINK in parteneriat cu Asociatia pentru Tehnologie si Internet (A.P.T.I.) in vara acestui an si a primit un ecou favorabil. Reprezentantii agentiilor de publicitate online (ARBOmedia) si ai marilor portaluri de stiri si revista a presei (Hotnews, Wall-Street) au fost de acord sa sustina, fara nici un cost, o campanie de promovare a industriei online.

Oferirea posibilitatii de a plati toate utilitatile online cu cardul ar contribui, de asemenea, la dezvoltarea pietei iar promovarea serviciului este extrem de usoara. Ce poate fi mai simplu decat cateva cuvinte pe verso-ul facturii de energie electrica, de telefon sau de gaze: „Chiar daca nu ati fost acasa pentru a plati factura prin intermediul curierilor nostri, o puteti achita, 24 de ore din 24, accesand www…..”?

Problemele de aplicare ale legii comertului electronic
In opinia lui Bogdan Manolea, proprietarul portalului legi-internet.ro si director executiv al A.P.T.I., Legea Comertului Electronic ar trebui, mai intai, pusa in practica si abia ulterior modificata, daca este cazul. Totusi, Manolea, identifica doua tipuri de probleme: probleme de aplicare si probleme de text/fond.

In cazul problemelor de aplicare a legii, acestea sunt structurate pe doua directii:
1. In primul rand, autoritatea creata conform legii (vezi art. 17 din Legea Comertului Electronic) care a fost Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei – nu a functionat din punct de vedere practic, neexercitand unele atributii care i-au revenit conform legii. De altfel, si decizia de a infiinta o autoritate independenta (lucru care nu s-a realizat pana la urma) poate fi considerata o decizie controversata, atata vreme cat directiva europeana nu obliga la un asemenea tratament, ci la desemnarea unor puncte de contact nationale:

„Member States shall establish contact points which shall be accessible at least by electronic means and from which recipients and service providers may:
(a) obtain general information on contractual rights and obligations as well as on the complaint and redress mechanisms available in the event of disputes, including practical aspects involved in the use of such mechanisms;
(b) obtain the details of authorities, associations or organisations from which they may obtain further information or practical assistance.”

Este interesant, astfel, cum au procedat alte state membre UE (lista punctelor de contact poate fi accesata la http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/ecommerce/contactpoints_en.htm). Ar trebui facuta o reconsiderare de substanta a problemei prin desemnarea exacta a posibilelor atributii ale unei asemenea autoritati si solutii pentru aplicarea lor.

2. O alta problema de aplicare o reprezinta inexistenta promovarii dispozitiilor legii. Legea este scrisa intr-un limbaj foarte larg si destul de criptic, intrucatva normal pentru o lege-cadru. Dar, in aceste conditii se impune sa se faca mai mult pentru explicarea dispozitiilor adoptate astfel incat ele sa fie usor de inteles pentru orice persoana interesata. Un ghid oficial al legii cu exemple concrete referitoare la fiecare articol sau problema posibil aparuta, ar fi o solutie utila in acest sens. Alte activitati de promovare a dispozitiilor legii ar trebui avute in vedere.
In lipsa acestor elemente, Legea Comertului Electronic a parut un instrument stirb, greu si uneori chiar imposibil de aplicat.

Referitor la problemele de fond/text ale Legii Comertului Electronic, extrem de discutabila este chestiunea mesajelor comerciale nesolicitate.
Practica ne dovedeste ca ele nu au fost aplicate, ajungand azi ca mesajele comerciale nesolicitate avand ca public-tinta utilizatorii de Internet din Romania, sa fie mult mai numeroase decat acum 4 ani. Sigur, SPAM-ul este o problema globala care cu greu ar putea fi solutionata pe plan national. Totusi, este frustrant sa vezi ca avand dispozitiile legale la indemana si o pedeapsa prevazuta in mod expres, nu exista nici macar o persoana condamnata public pentru acest gen de activitati.
Mai mult decat atat, impunerea unor modalitati aberante de obtinere a consimtamantului prin normale de aplicare, face ca posibilitatea unei respectari a acestei dispozitii sa fie chiar foarte dificila (vezi articolul 3): „Consimtamantul comunicat printr-un mesaj transmis prin posta electronica este valabil exprimat daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) este expediat din cutia postala in care destinatarul doreste sa primeasca comunicarile comerciale;
b) subiectul mesajului este format din concatenarea textului "ACCEPT COMUNICARI COMERCIALE DIN PARTEA", scris cu majuscule, si numele sau denumirea persoanei in numele careia se vor transmite comunicarile comerciale.”

Modificarea ar trebui sa clarifice conditiile care trebuie indeplinite, astfel incat ele sa fie usor de respectat de cei care trimit mesaje comerciale solicitate.

2. Dispozitiile referitoare la conditiile exonerarii de raspundere a gazduitorilor si a altor intermediari Internet (articolele 12-15) sunt neclare si desemneaza o confuzie care face ca orice sistem de tip „cease & desist” sa fie la latitudinea bunei credinte (sau vointe) a gazduitorului. Astfel, sunt numeroase cazurile in care anumite opere protejate de drept de autor sau chiar activitati infractionale, se desfasoara pe anumite site-uri gazduite de terti, dar in practica nu exista posibilitatea sa fie considerata responsabila persoana care a gazduit continutul, din momentul in care cunoaste acest lucru.
In mod sigur, discutia referitoare la acest subiect este mult mai larga, dar important este ca actuala reglementare s-a dovedit un obstacol in eliminarea continutului ilegal. In plus, dispozitiile cu privire la motoarele de cautare si legaturi cu alte pagini web sunt, pur si simplu, excesive, inutile si reprezinta mai mult decat cere dispozitia europeana in domeniu.

3. Ca o completare la punctul de mai sus, articolul 16 este inaplicabil si inconcludent, termenul de autoritate publica fiind mult prea complex in cauza – este ceea ce ne dovedeste practica in domeniu.

(1) Furnizorii de servicii sunt obligati sa informeze, de îndata, autoritatile publice competente despre activitatile cu aparenta nelegala desfasurate de destinatarii serviciilor lor sau despre informatiile cu aparenta nelegala furnizate de acestia.
(2) Furnizorii de servicii sunt obligati sa comunice, de îndata, autoritatilor prevazute la alin. (1), la cererea acestora, informatii care sa permita identificarea destinatarilor serviciilor lor, cu care acesti furnizori au încheiat contracte privind stocarea permanenta a informatiei.
(3) Furnizorii de servicii sunt obligati sa întrerupa, temporar sau permanent, transmiterea într-o retea de comunicatii sau stocarea informatiei furnizate de un destinatar al serviciului respectiv, în special prin eliminarea informatiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul la o retea de comunicatii sau prestarea oricarui alt serviciu al societatii informationale, daca aceste masuri au fost dispuse de o autoritate publica, din oficiu sau la primirea unei plângeri ori sesizari din partea oricarei persoane.
(4) Plângerea prevazuta la alin. (3) poate fi facuta de catre orice persoana care se considera prejudiciata prin continutul informatiei în cauza. Plângerea sau sesizarea se întocmeste în forma scrisa, cu aratarea motivelor pe care se întemeiaza, si va fi în mod obligatoriu datata si semnata. Plângerea nu poate fi înaintata daca o cerere în justitie, având acelasi obiect si aceleati parti, a fost anterior introdusa.
(5) Decizia autoritatii trebuie motivata si se comunica partilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii sau a sesizarii ori, daca autoritatea a actionat din oficiu, în termen de 15 zile de la data la care a fost emisa.

4. Chestiunea relativa la autoritatea competenta nu o mai repet – fiind detaliata in prima parte – dar si articolul 17 ar trebui rafinat in acest caz – dar numai dupa ce se decide in mod adecvat care este solutia cu privire la autoritate.

5. Infractiunile prevazute la finalul actului (articolele 24-29) ar trebui reconsiderata din prisma practicii in domeniu si utilizarii lor de catre organele de ancheta penala, dar si a aparitiei titlului III, „Prevenirea si combaterea criminalitatii informatice”, din Legea 161/2003. Impresia mea este ca, cel putin articolul 29, este deja replicat in Legea 161/2003.

Problema returnarii produselor in 10 zile
Exceptand concluziile prezentate de Bogdan Manolea referitoare la Legea Comertului Electronic, in Legea Contractelor la Distanta (care se refera inclusiv la vanzarile prin posta sau tv si nu doar la comert electronic), este prevazut faptul ca, citez: „consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta in termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor”. Pe scurt, legea protejeaza consumatorul care cumpara un bun fara sa aiba contact fizic cu el si care, daca descopera ca produsul respectiv nu este in acord cu doleantele sau necesitatile lui, il poate returna fara a invoca nici un motiv. Evident, legea este in spiritul directivelor europene in acest sens.
De cealalta parte, insa, proprietarii de magazine virtuale sunt un pic frustrati de aceasta lege. Teama de a nu deveni doar un instrument prin care consumatorii romani pot testa anumite produse pe care, mai apoi, le returneaza in 10 zile (lucru care se intampla frecvent in SUA), ii fac reticenti in popularizarea acestei prevederi.

Magazinele virtuale
Conform sondajelor efectuate de Claudiu Gamulescu (Underclick.ro) in randul magazinelor virtuale romanesti, anul 2006 a adus un plus de aproape 200 de magazine cu activitate, fata de 2005. Cea mai mare parte din ele (respectiv 321) isi desfasoara activitatea in capitala, urmatoarele clasate in topul distributiei geografice fiind Clujul (cu 31 de magazine), Brasovul (14), Constanta (13), Timis (12) si Iasi (10). Restul de judete sunt reprezentate pe piata de comert electronic cu mai putin de 10 magazine virtuale, iar in 11 judete nu exista decat un magazin online. De remarcat ca din acestea, o buna parte sunt judetele din sudul tarii.

In privinta modalitatilor de plata acceptate, majoritatea magazinelor virtuale nu ofera informatii despre acestea. Din cele care ofera, exista 118 magazine care accepta doar plata online (comparativ cu 106 cate se inregistrau anul trecut), 396 de magazine care accepta doar plata offline (375 in 2005) si 108 care accepta ambele variante, spre deosebire de doar 50 anul trecut. Concluziile sunt vizibile: majoritatea magazinelor virtuale prefera orice alt tip de plata cu exceptia platii online cu cardul, motivele invocate fiind adesea valorile mari ale comisioanelor de procesare. Pe de alta parte, imbucurator este ca in 2006 numarul magazinelor care accepta atat plata online, cat si offline s-a dublat, fapt care demonstreaza deschiderea magazinelor catre oferirea de servicii si alternative complexe cumparatorilor.

Modalitatea preferata de magazinele virtuale pentru acceptarea comenzilor a ramas, la fel ca anul trecut, shopping cart-ul, 465 din numarul total de magazine (adica 72,88%) optand pentru aceasta varianta (352 in 2005 – adica 81,67%). Numarul de magazine care accepta comanda prin telefon a crescut fata de anul trecut de la 53 la 95, iar cele care accepta comanda prin e-mail s-a dublat (de la 32 in 2005, la 64 in 2006). De asemenea, in piata exista 54 de magazine care accepta comenzi prin completarea unui formular online (44 in 2005), 5 care accepta comenzi prin sms fata de unul singur anul trecut si 46 de magazine care ofera mai multe variante pentru realizarea comenzii.  

Din punct de vedere al produselor vandute, cea mai mare parte a magazinelor virtuale romanesti s-a orientat catre echipamentele IT&C, in piata existand 154 de magazine care comercializeaza asemenea produse. Pe locul al doilea in topul produselor vandute se afla echipamentele video (camere foto, camere video, dvd playere, sisteme home cinema, videoproiectoare, accesorii), 140 de magazine comercializand produsele mentionate. 118 magazine vand sisteme audio, boxe, reportofoane, mp3 player-e, cd-uri portabile, radio casetofoane etc. Urmeaza magazinele care comercializeaza produse de comunicatii (telefoane, centrale si accesorii) si cele care vand „informatie” (carti, ziare, reviste, anticariat, abonamente la diverse publicatii). Sex-shop-urile, arta si biletele sunt cele mai putin cautate nise de catre detinatorii de magazine virtuale.

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Non Commercial-No Derivative Works 3.0 License.

Aveti dreptul sa copiati si sa redistribuiti acest articol in urmatoarele conditii:

- precizati autorul si puneti un link catre articol

- nu aveti voie sa reproduceti articolul in scop comercial

- nu aveti voie sa creati opere derivate ale acestui articol